În acest tutorial am să-ţi arat cum să “tunezi” o maşină. Pentru acest tutorial am ales un Tesla Roadster, deşi este o maşina frumoasă şi ar fii păcat să o “tunezi”, am să încerc să schimb cât mai puţin ca să nu-i stric aşa mult aspectul.
Imaginea finală

Pasul 1
Deschide această imagine ca şi imagine principală.

Pasul 2
Deşi roşul este o culoare potrivită pentru această maşina, am să-i schimb culoarea într-un albastru deschis. La această poză avem noroc că restul imagini este alb/negru, iar când vom aplica Hue/Saturation, albul şi negrul nu se va schimba. Prima dată deblochează layer-ul făcând dublu clic pe el şi apăsând OK în final. Acum du-te la Image > Adjustments > Hue/Saturation şi foloseşte setările de mai jos. Dacă doreşti să nu schimbi şi celelalte culori, adică culoarea scaunelor, atunci, înainte de a aplica Hue/Saturation, crează o copie a maşini şi aplică Hue/Saturation la copie. După aceea crează un layer mască la copie şi şterge scaunele din copie pentru a lăsa cele orginale.


Pasul 3
În acest pas am adăugat un text pe parbriz. Cu Type Tool am tipărit textul startut startut care l-am poziţionat în partea de sus al parbrizului, după aceea i-am adăugat un Warp Text cu Style pe Arc şi Bend la +11. În final i-am setat opacitatea la 60%.

Pasul 4
Acuma îi vom adăuga nişte jante noi maşini. Am folosit această imagine cu jantă. Prima dată am decupat janta cu Elliptical Marquee Tool, după aceea am adăugat-o în imaginea cu maşina, iar după a venit partea interesantă. Acuma va trebui să tot măreşti, subţiezi janta pentru a o face la fel ca şi cea a maşini. Scade opacitatea jantei care vrei să o adaugi pentru a o deforma mai uşor. Eu la ancora din stânga jos, am ţinut apăsat Ctrl şi am dus ancora un pic în interior pentru ai schimba forma un pic. După ce ai reuşit să faci janta noua la fel de mare ca şi cea a maşini, adaugă-i un layer mască şi cu un brush moale, mic şi cu opacitatea scăzută, încearcă să o faci cât mai naturală. Până acum am explicat doar la janta din faţă. Fă acelaş lucru şi pentru janta din spate.

Pasul 5
În acest pas vom adăuga un tatuaj pe uşă. Pentru tatuaj am folosit această imagine, adică un dragon format din flăcări. Introdu imaginea cu dragonul format din flăcări în documentul cu maşina şi redimensionează imaginea astfel încât să fie la fel de mare ca şi uşa maşini. După aceea setează imaginea pe Screen, dacă anumite părţi ale imagini depăşesc uşa, atunci adaugă un layer mască şi şterge cu un brush moale, mic şi negru tot ce iese în afară. În final crează o copie a tatuaj-ului şi schimbă opacitatea copiei la 70% (copia să fie setată tot pe Screen), am făcut acest lucru pentru a intensifica un pic culoarea tatuaj-ului.

Pasul 6
Culoarea tapiţeriei scaunelor este albastră şi nu arată prea bine, aşa că în acest pas vom remedia această problemă. Introdu imaginea cu maşina originală în documentul cu maşina albastră şi mută layer-ul cu maşina originală sub layer-ul cu maşina schimbată, adica să fie chiar ultimul layer, iar penultimul layer să fie cel cu maşina albastră. Acum adaugă un layer mască layer-ului cu maşina albastră şi şterge cu un brush moale, mic şi negru scaunele. În final vei rămâne cu scaunele originale.

Pasul 7
În acest pas vom adăuga un spoiler maşini. Eu am folosit această imagine cu spoiler. În primul rând va trebui să decupezi spoiler-ul, adică să scoţi fundalul alb. Acum vine partea mai greu, va trebui să micşorezi, să schimbi poziţia spoiler-ului cu Ctrl astfel încât să adaugi spoilerul cât mai natural. La mine, partea dreaptă a spoiler-ului trecea peste maşina, foarte puţin, dar trecea, aşa că adaugă-i un layer mască şi şterge ce trece peste maşină. Layer-ul cu spoiler să fie primul layer în paleta Layers. Eu am schimbat culoarea spoiler-ului în albastru, aşa că am adăugat un layer mai sus decât layer-ul cu spoiler, l-am umplut cu culoarea maşini şi l-am setat pe Color. După aceea i-am adăugat un layer mască şi am şters tot ce ieşea în afara spoiler-ului.

Cum am zis şi mai sus, nu am vrut să stric foarte mult aspectul maşini, aşa că nu i-am adăugat foarte multe îmbunătăţiri. Dacă tu doreşti să adugi mai multe, poţi să mai adaugi, se mai pot găsi încă câteva locuri unde să se mai adauge nişte îmbunătăţiri.
Autor: AnDr3yy






























Nu te supara dar asta e cel mai aiurea tutorial pe care l-am vazut.De ce ai pus ghilimele acelea in titlu nu stiu,dar ma rog.Jantele sunt blur, eleronul la fel si scrisul de pe parbriz nu este bine pozitionat.Imi cer scuze daca acest mesaj iti va crea neplaceri dar uneori lucrurile trebuie spuse.
Nu e nici o problema, este parerea ta. Stiu ca jantele nu au iesit foarte bine, dar am incercat sa iasa cat mai bine, nu-s expert in Photoshop. Sincer, nu prea stiu de ce am pus ghilimelele, dar mi s-a parut ca asa arata mai bine. Textul dupa parbriz nu arata foarte bine, asta e ! Nu e cel mai reusit tutorial al meu, asta e !
mie chiar imi place tutorialul pentru unu care vrea sa-si faca o masina este foarte bun si usor pe mine faza cu schimbatu culorii chiar ma ajutat. mai vreau si alte tutoriale ca asta a fost calumea
nu cred ca prea sti ce este ala tuning ….
Adica ?
Invidia asta :( off off
Andr3yy din cate stiu si eu la tuning e bine sa faci un tutorial pentru fiecare modificare pentru ca sa se inteleaga mai bine pentru cei incepatori de exemplu la ce ai facut tu aici ar fi trebuit 4 tutoriale poate erau de ajuns si 3.
1. Cum schimbi culoarea unei masini si prezentai si metoda complexa cu selectia masinii.
2. Cum schimbi jantele la o masina
3. Cum pui eleron si stick-er la o masina
Eu nu iti zic cu rautate sa nu ma intelegi gresit dar sa inteleaga mult mai bine cei care abea incep photoshop-ul.
Ar mai fi: sa lasi masina jos(low-ride), cum aprinzi farurile, cum schimbi culoarea geamurilor, neoane sub masina, capota carbon, schimbare spoilere etc. sunt foarte multe de asta iti zic nu le poti comasa pe toate intr-un tutorial.
Mult succes in continuare si mai asteptam si alte turoriale si cursuri:D.
Stai linistit ca nu o inteleg cu rautate, ci ca un sfat. Acest tutorial este unul mai slabut, nu e nu stiu ce, nici creatia nu e nu stiu ce.
Le poti adauga si toate intr-un tutorial, dar sa le explici pe toate la fel cum le-ai explica in mai multe tutoriale.
Tutoriale vor mai venii, la fel si cursuri.
se poate normal ca se poate dar iti dai seama ca ar fi mult prea mare :D
Ar fii mult, dar daca tot doresti sa faci un tutorial de tuning la o masina aparte, mai bine il faci intr-unul singur, decat in mai multe tutoriale, ar deruta un pic lumea.
Totusi, acest tutorial fiind foarte slabut, cred ca am sa revin cu un alt tutorial mai complex si cu un rezultat mai bun.
ma fratilor daca nu va convine ,la ce mai intrati?..mie chiar imi place,si aici nu inveti neaparat sa tunezi o masina..mai inveti si alte chestii,mai inveti si alte functii care te vor ajuta in altceva!..eu cel putin am incercat cu un logan si un porsche!…am pus partea din fata pana la parbriz de la porsche la logan…pot spune ca mi-a iesit ceva..doar nu am putut sa le impreunez asa bine…dar mie imi place si asta…
vivisor eu unul nu am spus ca nu-mi convine, eu am spus doar o parere care te va ajuta pe tine sa lipesti mai bine porche cu logan:P, s-a inteles gresit respect ceea ce face andr3yy nu este usor sa faci un tutorial si sa il explici, ideea care am vrut sa o spun era sa faca un tutorial pentru fiecare operatie cu ocazia asta detaliaza mai mult pentru a te ajuta sa intelegi mai bine comenzile daca face un tutorial sa inveti cum sa pui jante pe o masina sunt sigur ca vei sti sa pui pe orice masina jante, sa te invete sa faci o capota din carbon vei stii sa pui pe orice masina acea capota. eu spun aceste lucruri din dorinta de al ajuta pe andr3yy sa ii fie si lui mai usor cu tutorialele si pasionatii sa fie multumiti.
Sarbatori fericite tuturor!
Nu am facut referire la tine,tu ce ai spus ai spus bine,sunt altii carora nu le convin nimic!..eu apreciez orice face Andrei..aici e munca,nu e chiar asa usor..noi numai stam si copiem ce face el..eu unul de pe situl asta am invatat photoshopul cam 50% pana acum,+ de pe alte situri straine ce am mai invatat…undeva la 70 %..cred ca stiu si eu cu ce se mananca photoshopul..aperciez toate tutorialele de pe site!..eu unul nu as avea atata rabdare sa explic atat de mult si bine cum face andrei!..la care nu le convine tunningul asta,sa mearga in Paint sa tuneze trabantu!…bafta Lexu
Multumesc foarte mult de aprecieri si chiar apreciez ca munca mea nu este in zadar, adica reusiti sa invatati cate ceva din tutorialele mele.
Va urez sarbatori fericite si un Craciun fericit !!
Este putin cam simplut dar merge!Multumim pentru munca depusa!
Oameni buni (adica rai), de ce stiti doar sa criticati?! Faceti si voi ceva util, cum a incercat acest baiat sa faca din propria initiativa si fara ca cineva sa-l plateasca pt asta, si sa vedem daca perfectiunea exista in maiestria voastra. Atata timp cat cineva incerca sa ajute pe altcineva, ar fi corect sa apreciem efortul aceluia si nu sa-i dam in cap cautandu-i doar greselile. Nimeni nu stie totul perfect, dar efortul de a arata celorlalti din acele cunostinte pe care le are, e demn de apreciat.
Eu iti multumesc in numele celor care vor sa invete si stiu sa aprecieze munca depusa!
Multumesc.